Teoria fericirii a lui Einstein este simplă, dar s-a vândut cu o avere
Teoria fericirii a lui Einstein s-a vândut de curând la licitație cu o avere, deși avea doar câteva rânduri și era scrisă pe o bucată de hărtie de la un hotel.
Dacă te-ai decis să-ți ghidezi viața după afirmații mai mult sau mai puțin filozofice, ar fi bine să ca respectivele cuvinte să aparțină unor oameni de seamă. De exemplu, Albert Einstein a scris teoria fericirii, pe lângă o serie stufoasă de principii fizice după care ne ghidăm și astăzi. Prea puțină lume știe că respectiva teorie a fericirii există, dar tocmai s-a comercializat cu 1,56 milioane de dolari.
Ilustrată în imaginea de mai sus, hârtia cu cele câteva cuvinte ale fizicianului are o poveste foarte interesantă. Practic, detaliile de fond s-ar putea să fi transpus câteva rânduri de text într-o sumă astronomică.
La vârsta de 43 de ani, Albert Einstein ajunsese la un punct în viața sa în care călătorea pentru a ține discursuri contra cost la diverse evenimente. În noiembrie 1922, omul de știință a primit aproximativ 2250 de euro pentru a ține o prelegere la Tokyo. În timpul respectivei călătorii care nu a fost deloc scurtă, a aflat vestea că tocmai devenise laureat al premiului Nobel pentru fizică. Acel detaliu s-a reflectat în mulțimi de oameni curioși care s-au grăbit să-l întâmpine la sosire.
Copleșit de atâta atenție și interes din partea publicului larg, Einstein s-a retras în camera sa de hotel de la Hotel Imperial din Tokyo. Acolo a scris teoria fericirii pe o foaie personalizată cu sigla locației în care s-a afla. Tot atunci, un mesager a sosit să-i livreze un mesaj. Pentru că nu avea la el bani de bacșis sau pentru că mesagerul nu accepta nici un fel de plată din principiu, fizicianul i-a înmânat două foi de hârtie cu mențiunea că s-ar putea să valoreze ceva la un moment dat.
Hârtiile cu pricina au ajuns în mâna unei rude ale mesagerului din Hamburg, Germania. Aceeași personă care a decis să rămână anonimă a obținut un total de 1,8 milioane de dolari pe cele două documente. Inițial, s-a crezut că valoarea lor nu va depăși o sumă între 5000 și 8000 de dolari.
”O viață calmă și modestă aduce mai multă fericire decât urmărirea succesului cu o neliniște constantă.” Aceasta a fost una dintre notițele lui Einstein ce va rămâne în mentalul colectiv ca fiind teoria fericirii a faimosului om de știință. Cea de-a doua foaie de hârtie a inclus cuvintele, ”Când există voință, există o soluție”.